4.394 de permise de conducere au fost reținute într-o singură săptămână

Autor: Marius Vișan 15 iun. 2021 Știri auto
4.394 de permise de conducere au fost reținute într-o singură săptămână

În perioada 7 – 13 iunie polițiștii rutieri au acționat la nivel național pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave.

În această săptămână, celor care au încălcat legislația, polițiștii le-au aplicat 42.840 de sancțiuni contravenționale.

Dintre acestea, 42.702 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor privind circulația pe drumurile publice. Sancțiunile au fost acordate după cum urmează:

-12 sancțiuni au fost acordate pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pentru transport persoane, de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice;

-379 pentru abateri de la normele legale privind efectuarea transportului public autorizat de persoane;

-14.774 pentru nerespectarea regimului legal de viteză;

-434 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor;

-312 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor;

-2.335 pentru abaterile săvârșite de pietoni.

Nici bicicliștii nu au scăpate de sancțiuni

Au mai fost aplicate 1.857 de sancțiuni contravenționale pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 614 pentru abateri ale căruțașilor, 637 pentru depășiri neregulamentare, 506 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, precum și 20.842 de sancțiuni pentru alte abateri prevăzute de codul rutier.

Au fost reținute 4.394 de permise de conducere

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.394 de permise de conducere, dintre care 1.808 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legal admisă.

516 de permise au fost retrase pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 646 pentru depășire neregulamentară, 325 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 437 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 662 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

De asemenea, au fost retrase 1.669 de certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau neîndeplinirea unor obligații legale.

Tot în perioada 7 – 13 iunie au fost constatate 620 de infracțiuni:

-61 de infracțiuni acordate pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat;

-247 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere;

-257 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe;

-22 pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice;

-33 pentru alte infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

Au mai fost constatate și 185 de infracțiuni de altă natură.


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: Politia Romana


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide